Articol preluat din cotidianul EXPRESUL DE SUD (28 ianuarie 2010)

      Tudor Nedelcea (n. 23 martie 1945, în comuna Tâmna, Mehedinţi) este doctor în filologie, autor a peste 30 de cărţi de eseistică (Vocaţia spiritualităţii, Interferenţe spirituale, Carte despre carte etc.), de beletristică (Maria Tănase, Vlad Ţepeş-Dracula, Mihai Viteazul), de eminescologie (Eminescu şi cugetarea sacră, Eminescu-apărătorul românilor de pretutindeni, Eminescu, istoricul, „Doina” lui Eminescu, Pentru mine, Eminescu etc.).
Ca editor, a tipărit cărţile academicienilor Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Adam Puslojici, Eugen Simion, ale lui Vasile Tărăţeanu, a inaugurat colecţia „Românii uitaţi”, cunoscută în Europa. Actualmente este cercetător la Filiala craioveană a Academiei Române.
      A fost distins cu numeroase premii, diplome şi medalii: Premiul „Marin Sorescu” al Academiei Române, al revistei „Literatura şi Arta”, al Uniunii Scriitorilor din Basarabia, Crucea Patriarhală etc. Este cetăţean de onoare al Craiovei. Recent, prin decret preşedenţial, a primit medalia „Mihai Eminescu” din partea preşedintelui Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu.

      D-le Tudor Nedelcea, mai multe publicaţii de la Chişinău, Bucureşti şi Craiova au anunţat că aţi primit o înaltă distincţie prezidenţială.Cu ce prilej aţi fost decorat de preşedintele Republicii Moldova?
      Într-adevăr, am fost deosebit de onorat că însuşi Preşedintele Republicii Moldova, d-l Mihai Ghimpu, m-a inclus în cei 10 scriitori europeni, cărora le-a conferit, la 18 ianuarie 2010, prin decret prezidenţial (nr. 166-V din 15 ianuarie 2010), brevetul şi medalia „Mihai Eminescu” (cu însemnul nr. 00200).
Este o recunoaştere oficială, de către Republica Moldova, a modestei mele contribuţii în domeniul eminescologiei, dar ceea ce este mai important este faptul că un şef de stat, cu probleme delicate şi complicate, a găsit răgazul spre a se întreţine cu nişte scriitori.
       La fel de important este faptul că noi, slujitorii lui Eminescu, am fost primiţi şi onoraţi, cu protocol de gradul zero, ca şefii de stat: cu garda de onoare, fanfara condusă de comandantul armatei, discursuri, fotografie comună etc., în prezenţa a peste 40 de cameramani şi fotoreporteri.

      Ce-aţi spus în discursul dumneavoastră?
      Atmosfera a fost una deosebit de cordială, destinsă. I-am spus preşedintelui Mihai Ghimpu că vin din Craiova care a adăpostit celebra statuie a lui Ştefan cel Mare în Parcul N. P. Romanescu (în timpul celui De-al Doilea Război Mondial), ce a sfidat ultimatumul lui Stalin din 1940, dând celor patru comune suburbane numele Basarabia, Bucovina, Cernăuţi şi Chişinău.I-am mai mărturisit despre capitala Olteniei că l-a primit cu căldură pe mitropolitul basarabean Nestor Vornicescu. Că vin din municipiul care, graţie primarului Aurel Antonie Solomon, a organizat, pentru prima dată în România, „Zilele Basarabiei şi Bucovinei”, invitându-l să participe la sărbătoarea de anul acesta, din luna martie.

      Ce a răspuns preşedintele Republicii Moldova? Cum a primit vestea primarul Craiovei?
      Domnul preşedinte Mihai Ghimpu a primit invitaţia cu mare bucurie, dar a replicat: „Să scoateţi vizele!”. În particular, i-am spus că dorinţa tuturor românilor este integrarea europeană a Republicii Moldova şi că problema vizelor cred că o va discuta cu preşedintele nostru,Traian Băsescu, cu prilejul vizitei la Chişinău, în 27-28 ianuarie a.c. În glumă, acad. Mihai Cimpoi mi-a zis că mai aveam puţin şi-l „oltenizăm” pe preşedintele lor. La întoarcere, când i-am spus vestea primarului Aurel Antonie Solomon, acesta s-a arătat deosebit de încântat şi a declarat că vrea să-l aducă în Cetatea Băniei, cu aceeaşi ocazie, a sărbătoririi „Zilelor Basarabiei şi Bucovinei”, şi pe preşedintele Traian Băsescu.
       Ar fi un lucru minunat dacă municipiul nostru se va înscrie pe harta discuţiilor (reuşite, sperăm!) între cei doi preşedinţi şi a lobby-ului românesc de integrare europeană a Republicii Moldova în marea familie europeană, unde îşi are locul, ca şi Serbia.

      Să revenim la premiul de la Chişinău.În ce context aţi ajuns în Basarabia?
       Am ajuns în Basarabia cu prilejul unui simpozion ştiinţific itinerant organizat de Academia Română şi Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, între 14-19 ianuarie a.c.
       La Bucureşti, manifestări ştiinţifice eminesciane s-au desfăşurat la Muzeul Literaturii Române, Cercul Militar, Fundaţia „Nicolae Titulescu”, Institutul de Sociologie, totul culminând cu sesiunea solemnă din Aula Academiei Române, organizată de acad. Eugen Simion, cel care a materializat gândul lui C. Noica de facsimilare a manuscriselor eminesciene în 24 volume şi donate principalelor biblioteci din ţară. Gestul lui Eugen Simion mi se pare extraordinar, acesta situându-se, ca editor, alături de Perpessicius şi D. Vatamaniuc. Însă, pentru gestul său sublim, fostul preşedinte al Academiei, marele cărturar Eugen Simion, este chemat, din motive care ne scapă, la D.N.A. Doar trăim în România, nu?! Apoi, simpozionul a continuat la Constanţa, Brăila, Rm. Sărat, trecând Prutul la Chişinău.
       Aici, componentei eminesciene a simpozionului i s-a adăugat şi una vieriană, având în vedere că, la 18 ianuarie 2010, s-a împlinit şi un an de la tragicul accident mortal al poetului pătimirii basarabene, Grigore Vieru. Un prim popas l-am făcut la mormântul său din Cimitirul central (armenesc) din Chişinău, spre a-i aduce prinosul nostru de recunoştinţă. La mormânt, i-am găsit pe Raisa Vieru, soţia poetului şi pe maestrul Nicole Botgros (care a ieşit din spital doar pentru a veni la mormânt). Şi a mai venit cineva: chiar preşedintele Mihai Ghimpu, fără gardă personală, fără ziarişti, doar să le aducă câte o floare lui Grigore Vieru şi soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici, care-şi dorm somnul de veci aici.A fost un gest cu adevărat pios al preşedintelui. După amiază, Raisa Vieru a organizat, la Uniunea Scriitorilor din Moldova, praznicul de pomenire al soţului său, la care au participat numeroase personalităţi basarabene, prietene ale celui dispărut. Apropo de Grigore Vieru: primarul Antonie Solomon, care a fost onorat cu prietenia lui Gr. Vieru şi care l-a sărbătorit la Craiova la cei 70 de ani ai scriitorului printr-un spectacol internaţional de senzaţie, a promis că va amplasa un bust al Poetului în Parcul N.P. Romanescu, în rând cu Eminescu, Tudor Arghezi, C. Brâncuşi şi că va plăti aducerea osemintele mamei lui Vieru, Eudochia, de la Pererita la Chişinău, spre a se odihni întru vecie împreună cu celebrul său fiu, pe care a cântat-o în versuri cu atâta măiestrie şi sentiment.

       Să reamintim că dv. i-aţi editat,la Fundaţia „Scrisul Românesc”, lui Grigore Vieru, volumele de poezii „Rugăciune pentru mama”, „Liniştea lacrimii” şi l-aţi „debutat” cu aforisme în volumul „Lucrarea în cuvânt”.Ce s-a mai întâmplat la Chişinău? Cum a fost omagiat Eminescu?
       Basarabenii şi bucovinenii înstrăinaţi au, după cum se ştie, un cult pentru Ştefan cel Mare şi Sfânt şi pentru Eminescu.Aceştia sunt idolii lor, chiar din epoca bolşevică, atunci când statuia lui Lenin trona peste tot. În acest sens, vă redau o mică întâmplare.La un mare miting pro-românesc la Chişinău, în 1988, când în faţa a peste 500.000 de mii de manifestanţi, au vorbit corifeii Şcolii Basarabene: Gr. Vieru, N. Dabija, M. Cimpoi, D. Matcovski, Leonida Lari, Valeriu Matei, I. Hadârcă etc., Gr. Vieru l-a invitat şi pe un ţăran să vorbească mulţimii. A urcat ţăranul la microfon, dar a întârziat să vorbească. După câteva îndemnuri, ţăranul s-a întors şi i-a spus lui Grigore Vieru: „Nu pot, domnule, să vorbesc cu pietroiul ăsta în spate!”. Pietroiul era statuia lui Lenin.
       Aşadar, şi de data aceasta, Eminescu a fost omagiat cum se cuvine, fiind abordat, din varii puncte de vedere, de către M. Cimpoi, N. Dabija, Anatol Codru, Th. Codreanu, N. Georgescu, I. Filipciuc, Viorel Dinescu, Vasile Tărăţeanu, T. Nedelcea, Victor Crăciun, D. Preda, D. Baltă, Mircea Chelaru, Valeriu Matei, Elena Dabija, Andrei Strâmbeanu, Adam Puslojici, Miljurko Vukadinovici, I. Beldeanu etc. Cu acest prilej, a fost sărbătorită şi împlinirea celor 10 ani de la înfiinţarea Centrului Academic Internaţional „M. Eminescu” din Chişinău, singura instituţie academică din lume care se ocupă de exegeza eminesciană, de traducerea operei sale în cele 64 de limbi şi răspândirea ei în lume. Iniţiativa i-a aparţinut lui M. Cimpoi, pertinent eminescolog, care a reuşit să reunească, în acest centru, exegeţi şi traducători din România, Rusia, Basarabia, Ucraina, Franţa Germania, Anglia, Belgia, Italia, Turcia, Coreea, China etc. O placă, dezvelită cu acest prilej, aminteşte vizitatorilor şi posterităţii importanţa acestei instituţii. În România n-a fost posibilă o asemenea instituţie, deşi, încă din perioada interbelică, se propunea o „catedră Eminescu”.

       Cu ce alte distincţii aţi mai fost onorat?
       Din partea Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, care a editat două splendide albume dedicate lui Gr. Vieru şi Eminescu, am primit o medalie în memoria lui Grigore Vieru şi o alta dedicată lui Eminescu, care redau cele patru fotografii cunoscute până în prezent reprezentându-l pe Eminescu, iar pe verso sunt menţionate principalele oraşe legate de Poetul Nepereche, între care figurează şi Craiova. Centrul Academic Internaţional „Eminescu” mi-a acordat o diplomă „pentru contribuţie substanţială în valorificarea şi promovarea patrimoniului eminescian”.

      Foarte interesant. Cred că includerea Craiovei pe această medalie vă aparţine, întrucât aţi aşezat, în Cetatea Băniei, o placă memorială. Cărui fapt se datorează această placă?
      După cum a mărturisit însuşi Poetul, el a străbătut arealul românesc în „cruciş şi-n curmeziş”. Paşii Poetului au străbătut şi Craiova, cu prilejul şederii sale la Floreşti, lângă Filiaşi, în casa boierului şi scriitorului junimist N. Mandrea în vara anului 1878. De la Floreşti, el a venit în Craiova, spre a se interesa, printr-un fost coleg (craiovean) de studii universitare, de fratele său mai mic, Matei, care trebuia să revină din Războiul de Neatârnare din 1877-1878. Nu l-a găsit la Craiova, ci la Tr. Severin, deja însurat. La Craiova, Eminescu a vizionat piesa de teatru „Monte Cristo”, jucată la Teatrul Theodorini de o trupă sub egida Crucii Roşii, care strângea bani pentru răniţii din război. Eminescu scrie cronica de teatru, în care menţionează că spectatorii craioveni au ovaţionat minute în şir pe actori. Deci, a fost martor ocular. Placa a fost amplasată pe strada Romul, vizavi de Primărie, unde a funcţionat Teatrul Theodorini, ars în 1927. Alături de placa pentru Eminescu, acolo au mai fost dezvelite plăcile pentru Emil Gârleanu şi Liviu Rebreanu, director, respectiv secretar literar al aceluiaşi teatru, plăci aşezate de Fundaţia Scrisul Românesc (în total 71 de plăci memoriale în Craiova şi judeţ).

        Ca eminescolog, care este următoarea carte?