Centrul de Studii şi Cercetări Socio-Istorice pentru Comunităţile Româneşti din Balcani
Simpozion International Video Romanitate si latinitate in UE 1. http://view.break.com/745726 3. - http://view.break.com/746535 Manual de Istorie pentru Romanii Timoceni
Conferinţa de presă a Fundaţiei "Scrisul Românesc" din Craiova, cu ocazia Simpozionului International "Românitate şi Latinitate în Uniunea Europeană" Craiova, 12 Mai 2007, prilejuită de lansarea Centrului de Studii şi Cercetări Socio-Istorice pentru Comunităţile Româneşti din Balcani Pentru noi reprezintă un miracol faptul că românii noştri care nu sunt recunoscuţi în ţările din jurul României, reuşesc să păstreze limba, reuşesc să păstreze obiceiurile. A fost o surpriză extraordinară când, trecând graniţele în Bulgaria sau în Serbia, am constatat că sate întregi vorbesc româneşte şi în grai oltenesc, că ştiu cântecele olteneşti, că ştiu despre noi extrem, extrem de multe. Acest lucru m-a făcut să mă apropii mai mult de ei mai ales că şi ei vroiau să participe la evenimentele din ţara lor mamă şi pentru acest lucru am considerat că trebuie să organizăm prin Fundaţia "Scrisul Românesc" din Craiova, pe care o reprezint, să organizăm acţiuni în care să implicăm şi pe românii din sudul Dunării. Titlul simpozionului de "românitate" acest fenomen cultural - spiritual iar "latinitate" e fireşte, nu mai e nevoie să ne explicăm, România se ştie este singura ţară europeană care are originea latină dar este creştin - ortodoxă. O insulă de latinitate în apropierea slavilor, cu o determinare istorică bine precizată. Am ales această primă ediţie a acestui simpozion internaţional pentru ca să familiarizăm aceste minorităţi, să ne obligăm chiar oficialităţile din ţările respective să respecte dreptul minorităţilor româneşti din Bulgaria şi Serbia conform legislaţiei actuale ale Europei. Şi în acest sens am invitat într-adevăr reprezentanţii asociaţiilor din Bulgaria şi Serbia, aş aminti din Bulgaria, Asociaţia Culturală "Ave" a Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, Federaţia Românilor din Serbia, condusă de Duşan Pârvuolovici, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, preşedinte Plamka Liubomirova, Consiliul Naţional al Minorităţii Româneşti din Serbia, preşedinte Zivoslav Lazici, Comunitatea Românilor din Bulgaria, preşedinte Serafim Hristov şi Asociaţia pentru Cultura Românilor Creştin - Ortodocşi din Serbia condusă de, aş zice, celebrul preot Boian Alexandrovici, un erou al românităţii pentru că la vârsta sa de 30 de ani, a reuşit să reintroducă limba română în biserică, după 170 de ani de absenţă din Valea Timocului. Deci din 1833, limba română a fost interzisă în şcolile şi în biserica din valea Timocului, Valea Timocului sârbesc dar şi bulgăresc, iar acest tânăr preot care a devenit în timp şi protopop, a reuşit cu voinţă şi o perspicacitate de invidiat, să introducă limba română în serviciul divin. Dorim să arătăm situaţia etnicilor români din Bulgaria şi Serbia, ce drepturi au. În România există o Episcopie sârbă la Timişoara, sunt reprezentaţi în Parlamentul României, şi etnicii bulgari şi sârbi, pe când etnicii noştri din Bulgaria şi Serbia nu au nici o reprezentativitate. Pentru prima dată am reuşit să aducem la Craiova, etnici români din Bulgaria, nu numai din zona Vidinului, unde e o masă compactă de români şi din Silistra, din Dobrogea adică din zona Dunăreană, din Ruse, de la Belene, şi din munţii Rodopi. Ei între ei nu se cunosc, adică românii din Bulgaria. Ei bine, îi aducem la Craiova ca ei să se cunoască mai bine între ei şi să colaboreze, şi să întreţină relaţiile de colaborare. Sunt foarte mulţi români chiar din Timocul Sârbesc care nu se consideră români ci vlahi, vlaşi cum zic ei, de origine necunoscută, în nici un caz românească. Ei nu se declară români şi ca atare nu au nici un drept din partea autorităţilor sârbeşti. Există într-adevăr acest lucru, dar în marea majoritate a etnicilor noştri din Bulgaria şi Serbia au început să aibă o conştiinţă a românismului şi ca atare vor să cunoască mai mult tradiţiile noastre culturale, vor sa cunoască mai mult cultura şi spiritualitatea românească. Acesta este şi motivul pentru care noi ca fundaţie, ca organizaţie nonguvernamentală, facem acest lucru. Sunt create şi la nivelul Guvernului şi al preşedinţiei, departamente pentru românii din jurul României care vor participa la simpozionul nostru ce va fi organizat anual, tocmai ca să cunoască şi doleanţele lor, de asta noi am şi organizat în cadrul simpozionului, o oră şi jumate de dezbateri pe problemele românilor de pretutindeni. Ca să ia notă şi autorităţile româneşti de ce probleme se bucură românii de peste hotare dar şi toate minusurile noastre, ale românilor faţă de comunitatea noastră de peste hotare. Vorbele sunt într-adevăr frumoase şi trebuie să fie mai măreţe decât faptele. Faptele urmează să vină. Să ne amintim în istoria noastră câte vorbe frumoase înainte de Revoluţia de la 1848. Ea s-a făptuit şi a fost o mare realizare istorică. In 1959, Unirea Principatelor, tot aşa, vorbele mari au precedat faptele mărunte. Istoria se face cu paşi mărunţi, dar siguri. E mai bine decât paşi mari, grăbiţi şi întotdeauna care să ducă la o ruptură. Şi cred că proiectele noastre, mai ales prin acest Centru de Cercetări şi Studii Sud-europene, să continue demersurile primului simpozion, intenţionăm să scoatem şi o monografie despre românii din Valea Timocului. O monografie din mai multe puncte de vedere, arheologie, istorie, biserică, mentalităţi, obiceiuri, tradiţii şi etno-folclor. prof. TUDOR NEDELCEA, preşedinte al Fundaţiei "Scrisul Românesc" din Craiova [Începutul paginii] Simpozionul Internaţional "Românitate şi Latinitate în Uniunea Europeană" Craiova, 12 Mai 2007 Alocuţiuni - Prof. univ. dr. GHEORGHE ZBUCHEA: "Cred că românii, cei care sunt, să nu uităm, mult peste actualele hotare ale ţării, în lume trăiesc circa 35 de milioane de români din care doar 20 de milioane sunt în statul român, aduc Europei şi aduc lumii propria lor contribuţie extrem de însemnată. Să nu uităm că din punct de vedere al mărimii suntem al optulea neam din această Europă. (...) Pentru că suntem în imediata apropiere a fraţilor noştri din Timoc, nu contează care parte a Timocului, oamenii aceştia de aproape 200 de ani n-au şcoli, n-au slujbă în limba lor maternă, dar şi-au păstrat identitatea, deci avem toate motivele să fim optimişti că se vor mai păstra cel puţin un mileniu"; - IVO FILIPOV GHEORGHIEV, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria - "Ave": "Bulgaria şi România sunt două state moderne, dar, din păcate, mai există probleme care ne fac sã ne simţim umiliţi, oameni de mâna a doua. Cineva spunea că procesul de asimilare este o inerţie a trecutului... Noi ştim că este un motor, un proces, bine pus la punct, un proces care merge în continuare. Oponenţilor noştri le era frică să le amintim de marii noştri eroi, le era fricã să ni se audă vocea... Am făcut nouă şcoli în limba română în care învaţă aproximativ 700 de persoane, de toate vârstele, în Gâmzova, Rabrova, Gârleţ, Kozlodui. Mass-media nu avem şi de aceea nu ni se aude vocea. Există un ziar în Vidin care m-a atacat personal, a spus că sunt Dracula şi după mine stau românii care sunt vampiri. Acest ziar şi autorul articolului, Borisov ne spun că suntem ieşiţi din peşteră, suntem mămăligari, ne jignesc şi ne umilesc. Pentru ca în anumite momente de dificultate sã ne susţinem reciproc, să ne împotrivim acestui tip de domni din Bulgaria sau din Serbia, propun semnarea unui protocol între organizaţiile noastre". - DRAGHI DIMITRIEVICI CÂRCIOABĂ, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Românilor din Serbia (C.N.R.S.): “Sunt vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Românilor cu sediul la Novi Sad şi vreau să spun că pe legea sârbească avem voie să avem şcoli în limba noastră, dar numai pe lege, la faţa locului - nu. Acum doi ani, am strâns semnături pentru a solicita statului sârb să ne acorde învăţământ în limba noastră, am adunat aceste semnături, le-am predat Departamentului pentru Minorităţi al Guvernului sârb şi ni s-a spus că am întârziat cu semnăturile. Toamna trecută iar am adunat semnături, pe care le-am predat dar anul acesta. Nu ştiu ce vor mai spune, de la toamnă ar trebui să ne permită să înfiinţăm clase în limba română, dar cred că mai găsesc vreun motiv. Sârbii nu ne respectă drepturile, mai avem probleme şi cu folosirea limbii române, alături de limba sârbă, la festivalurile noastre. Astfel, la festivalul întâlnirii satelor am avut scris pe fundalul scenei în ambele limbi “Întâlnirea satelor” şi acum un primar a venit, a luat pancarta şi a aruncat-o în râul Bor. Am chemat şi presa, ziariştii să vadă abuzul şi nu au vrut să vină, dar am filmat scena şi am dus-o, personal, la Ambasada României la Belgrad. Şi pe teren avem tot felul de probleme cu care ne luptăm, inclusiv cu organele de poliţie. Altă problemă constă în faptul că vin la Craiova, la Severin, la primăriile oraşelor, vor să facă înfrăţiri tot felul reprezentanţi ai noştri. La Craiova, de exemplu, a venit cineva care pe mine, în trecut, m-a dat afară din primărie şi a venit aici, ca viceprimar al oraşului Bor, aşa s-a prezentat el (din păcate tot din neamul nostru) şi vrea să înfrăţească oraşul Bor cu Craiova. A venit un craiovean, duminica trecută, nu ştiu cine, din Primăria Craiovei, dar nu a fost invitată nicio organizaţie românească decât cel de la Craiova, cu primarul de la Bor şi cu cel care s-a prezentat viceprimar, dar de fapt el este vicepreşedintele Adunării Comunale”. - DRAGHIŞA RADULOVICI, etnic român din Timocul sârbesc, preşedinte al Consiliului Politic al Partidului Democrat al Rumânilor din Serbia (P.D.R.S.): “Mă numesc Draghişa Radulovici, sunt din Kladovo, Serbia şi pe mine m-a făcut mama oltean, mama care nu ştie altă limbă decât pe cea română şi care nu m-a crezut că la Craiova se vorbeşte româneşte. Ea credea că româneşte se vorbeşte numai la sat, acesta este românismul nostru, populaţia noastră atât ştie, noi însă nu putem trece peste adevăruri şi trebuie să le măcinăm în timp. Voi ştiţi că noi, în Serbia de Răsărit, avem două consilii naţionale şi acest lucru stârneşte multe întrebări, să nu zic controverse şi critici. Dacă-mi permiteţi, foarte pe scurt, aş vrea să vă explic despre ce este vorba. Cele două consilii ale românilor sunt rezultatul unei politici de asimilare bine gândite a statului sârb. Acesta, niciodată nu a renunţat la ideea de asimilare a noastră, a schimbat doar modalităţile, sistemele, a mascat mai bine sau mai rău. La recensământul din anul 2002, sârbii au făcut două rubrici: cea a românilor/rumânilor şi cea a vlahilor/valahilor. Adevărul este că cei mai mulţi s-au declarat vlahi, eu personal m-am declarat român. Statul sârb s-a aşteptat că românii, care se simt români, se duc în Consiliul Naţional al Românilor din Serbia (C.N.R.S.), iar vlahii care nu consideră că sunt români rămân afară şi pe ei vor putea să îi manipuleze uşor. Dar ei reprezintă populaţia noastră, eu m-am declarat român dar m-am dus în Consiliul Naţional al Vlahilor pentru că am simţit că lupta, bătălia pentru chestiunea românilor din sudul Dunării, în Serbia, are să se poarte în Consiliul Naţional al Vlahilor şi aşa s-a întâmplat. Ne-am constituit şi am trimis procesul verbal la Belgrad, la Adminstraţia Republicii. Când au văzut ei cum ne-am pus noi numele – Consiliul Naţional al Rumânilor – ne-au întors din drum şi ne-au spus că n-ar trebui să folosim formula asta “rumânii” şi că ar trebui să folosim “vlahi” iar noi am refuzat. Am spus că e treaba noastră cum ne numim şi aşa o să rămână. Apoi ei ne-au transmis prin preşedintele nostru, Zivoslav Lazici, care este prezent aici, că în statutul nostru să spunem că limba maternă este limba vlahă/valahă. Pe de altă parte, există un document de păstrare a limbilor minorităţilor naţionale prin care Serbia s-a obligat să susţină 10 limbi clar specificate: română, bulgară, maghiară ş.a., dar limba vlahă nu este. Ce greşeală am fi făcut noi dacă am fi scris în statut limba vlahă şi când ne-am fi dus tot la ei, aceştia ar fi spus: păi vedeţi, că la noi nu scrie vlah, deci nu protejăm limba vlahă. Dar am văzut despre ce este vorba şi am refuzat. Înseamnă că ei au vrut să facă prin asta un joc, conform principiului “divide et impera”, dar n-au reuşit, de asta spun că lupta pentru chestiunea românilor din Sudul Dunării, a timocenilor, cum ne exprimăm toţi aici, se poartă în Consiliul Naţional al Rumânilor şi vă rog să aveţi înţelegere pentru noi şi să veniţi să vă explicăm, cu mai multe amănunte despre această treabă, că am fost supuşi unor critici, atacuri, şi din partea dumneavoastră de aici, din România, şi din Voivodina şi de la noi din Timoc. Timpul nu-mi permite să vă reţin mai mult, cred că ideea mea de bază aţi înţeles-o, lupta pentru soarta românilor din Serbia se poartă prin instituţia Consiliului Naţional al Rumânilor din Serbia”. - prof. dr. TUDOR NEDELCEA: Fiţi bineveniţi la Craiova, la prima ediţie a simpozionului cu tema “Românitate şi latinitate în Uniunea Europeană”. De ce acest simpozion, acum şi cu acest titlu? Este o întrebare legitimă la care încercăm să răspundem.
Acum, pentru că am intrat în Uniunea Europeană cu Bulgaria şi nu ne îndoim că vom fi parteneri în U.E. şi cu Serbia, pentru că suntem după tripla manifestare de la 9 mai – Ziua Independenţei de stat, Ziua victoriei în al doilea Război Mondial şi Ziua Europei, dar şi pentru că precedăm Ziua Latinităţii care va fi sărbătorită peste câteva zile.
Genericul simpozionului nu este ales întâmplător. Am optat pentru termenul de “românitate” şi nu “românism” spre a nu fi acuzaţi de naţionalism. Românitatea este un fenomen care trebuie mereu scos în relief, el reprezentând “sinteza potenţialului de care dispune neamul acesta”, afirma academicianul Constantin Ceopraga.
Am considerat, aşadar, şi sperăm să nu greşim, că orice activitate umană, orice creaţie care vine din afara graniţelor ţării şi poartă amprenta spiritului nostru naţional trebuie nu numai luată în considerare, ci şi încurajată de patria mamă.
Adică, acolo unde se mai vorbeşte încă româneşte, există românitate, şi ţara mamă trebuie să se îngrijească de fiii săi, pentru că, vorba lui Slavici, “soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare”, l-aş corecta zicând că, zilele acestea, la Craiova răsare.
Sunt şi alte întrebări la care trebuie să răspundă simpozionul nostru prin participanţii săi. Am intrat în Uniunea Europeană, unde va fi centru şi unde va fi periferia? În actualul cadru legislativ european, cum sunt apărate minorităţile naţionale? Care este raportul dintre populaţia majoritară şi minorităţile? Unde greşesc românii, atât cei din ţară, cât şi cei din jurul României sau din diaspora?
Pentru a răspunde acestor întrebări, avem în vedere constituirea la Craiova a unui Centru de Studii şi Cercetări Socio-istorice pentru minoritatea românească din Balcani, cu participarea organizaţiilor nonguvernamentale, a unor specialişti şi a dumneavoastră, a românilor din Bulgaria şi din Serbia care sunteţi prezenţi aici.
- prof.univ.dr. GHEORGHE BUZATU: Constat care este situaţia noastră, aglomeraţi de numeroase comunicări. Voi fi cât se poate de scurt, pentru că este şi aceasta o calitate a unei comunicări. Evident, voi vorbi ca istoric, spunându-vă că experimente au mai fost, sunt şi vor mai fi, dar, de fiecare dată, avem datoria, mai ales noi, istoricii, să recunoaştem contribuţia celor care au fost, care au acţionat în această direcţie, adică în direcţia culturii Uniunii Europene.
Dacă ianuarie 2007 a reprezentat un moment de satisfacţie, deopotrivă poate să fie şi un moment de îngrijorare, pentru că sunt mulţi dintre noi, şi de la Nord şi de la Sud de Dunăre, care rămân cu semne de întrebare, iar asta e o dovadă că negociatorii, probabil, nu au rezolvat toate problemele sau, dacă le-au rezolvat, nu le-au adus la cunoştinţa opiniei publice. Este şi un lucru mai greu astăzi pentru că avem atâtea canale de televiziune şi mijloace de presă.
Cu toată satisfacţia pe care ne-o oferă pătrunderea noastră în Uniunea Europeană, trebuie să fim sceptici, pentru că trebuie să ne întrebăm ce va fi cu noi. Individului, viaţa îi este dată o singură dată şi el trebuie să şi-o trăiască, nu este nimeni în postura lui Dumnezeu ca să decidă asupra dreptului meu de a trăi, de a comporta, de a gândi într-un fel sau în altul.
Dacă este democraţie, trebuie să recurgem la toată gama posibilităţilor de exprimare, să revenim la acea perioadă în care chiar nu existau frontiere şi oamenii se mişcau liber pe planetă ca şi păsările cerului. În context, titlul simpozionului este cât se poate de nimerit – “românitate şi latinitate”. Aici, latinitatea a mai fost la începutul Imperiului creştin, această zonă era una a latinităţii, aşa se explică originea noastră.
Ceea ce preocupă acum este respectul identităţii. Aici nu trebuie să ne facem griji şi lucrurile trebuie afirmate categoric, deoarece proiectul Constituţiei Europene (este proiect pentru că nu a fost adoptat de toţi) spune clar, încă de la art. 1, că este vorba de respectul acestor entităţi. Este păcat să renunţăm la tradiţiile noastre de dragul cuiva de a face plăcere , dincolo, altcuiva. Ei nici nu ne cer această treabă, de ce să mergem în genunchi, când putem pătrunde în Europa cu fruntea sus. De ce să nu fie clar că a fost vorba şi de o decizie a noastră, noi am hotărât să mergem în această direcţie.
Nu renunţăm la identitate, ar fi păcat, cum spuneam, pentru că trebuie să avem în vedere că tezaurul nostru nu este cu nimic mai prejos decât altele şi închei aici dându-vă un exemplu: la 1831 un zugrav pe nume Marin Tudosie a terminat de refăcut pictura bisericii Sf. Mina. A făcut nota de plată şi evalua ce a făcut, pentru ce trebuie să-şi primească banii.
Dau acest model de identitate românească: i-am pus coadă nouă cocoşului lui Sf. Petru şi i-am îndreptat coada; am legat pe cruce pe tâlharul din dreapta şi i-am pus un deget nou; am pus o aripă ... lui Gavril; am spălat pe servitoarea lui Caiafa şi i-am pus roşu pe obraz; am reînnoit cerul, am adăugat 2 stele şi am curăţat luna; am pus o coadă lui Lucifer şi i-am ascuţit unghiile; am reparat haina lui Sf. Dumitru şi i-am pus doi nasturi; am smolit corabia lui Noe şi i-am pus un petic la fund; am albit barba lui Sf. Nicolae.
Nu este păcat ca, aşa deodată, de dragul unor lozinci lansate aiurea să renunţăm la noi înşine?
[Începutul paginii] CUVÂNT ÎNAINTE
Dunărea, măreţul fluviu al Europei Centrale este şira spinării a întregii românităţi. Prea adevărat: în decursul vremii s-a spus de multe ori că Munţii Carpaţi, locul frăţiei cu codrul şi ai apărării neamului izbit de atâtea ori nedrept de istorie, reprezintă coloana vertebrală a neamului românesc. Dar românitatea este mult mai cuprinzătoare şi ca spaţiu şi ca număr în primul rând în jurul României, în comunităţile constituite istoric, în matca strămoşilor traco-daco-geţi pe care trebuie să-i definim cu vorbele lui Herodot – neamul ce se credea nemuritor.
Neamul care a rezistat şi se află astăzi integrat în Uniunea Europeană făcând parte din bătrânul continent înainte de alte state care s-au format mult mai târziu.
Dunărea Centrală cu drumul ei până la Marea Neagră, cu toată lăţimea ei sau învolburarea de „Cazane” nu a fost o piedică a legăturilor dintre fraţi, ci, dimpotrivă, un liant al apărării tradiţiilor, limbii, obiceiurilor şi credinţei ortodoxe.
Am străbătut cursul Dunării de la ţurţuroiul prin care picură strop cu strop licoarea vrăjită din Munţii Pădurea Neagră, adăugându-şi în mii de kilometri apele Europei şi semeţindu-se regal în gurile ei de aur, cunoscute ca o Deltă de frumuseţe.
Acolo, la izvoraşul ei, am auzit vorbă românească, rostită de o tânără care şi-a găsit lucru şi poate şi destinul într-un rai care-i aduce aminte de plaiurile carpatine.
În drumul Dunării am întâlnit şi în alte locuri vorbă românească, atât în Germania, unde mulţi conaţionali se află la lucru, Slovacia şi Ungaria, cu un accent mai mare în Voievodina, românii parcă răsar mai puternic spre zona Novi Sad şi spre Balcani.
Am dovedit, în studiile noastre, că în afara graniţelor ţării se află încă 13 milioane de români. Pe zi ce trece numărul celor de „acasă” scade, sporind prezenţa românească în lume.
Doamne fereşte să devenim o Ţară părăsită! O ţară în care să trăiască mai puţini români decât dincolo de fruntariile oficiale. Sper să avem tăria, dincolo de luptele politice de moment, atât de întristătoare, să găsim soluţiile de a ne păstra normali, împotriva previziunilor descurajante ale statisticienilor privind populaţia viitoare a României.
Suntem un număr important de români şi originari din România în întreaga lume - circa 35 de milioane. Este de datoria statului şi a fiecărui individ în parte să contribuie la menţinerea Conştiinţei românităţii, a limbii, credinţei, tradiţiilor, obiceiurilor, istoriei, culturii. Avem un loc important între neamurile lumii, al 32-lea ca număr. Avem o cultură care a dat valori de excepţie prin reprezentanţii ei care au creat şi acţionat deopotrivă în ţară şi în afara graniţelor.
Rămâne să acţionăm cu temeinicie şi încredere pentru ca să rodim în continuare, oferind lumii personalităţi de talia lui Cantemir, Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Traian Vuia, Henri Coandă, N. Paulescu, Eugen Ionescu, oameni de ştiinţă, medici, artişti, scriitori, constructori, sportivi. În ultima vreme şi destoinici oameni de afaceri.
Izbânda noastră se află în consideraţia pe care ne-o acordăm mai întâi chiar noi, în respectul reciproc şi în desluşirea asumării năzuinţei de a beneficia şi contribui la stadiul de civilizaţie al Terrei, egal pentru toate neamurile.
Epoca de trezire a conştiinţei naţionale, sintetizată cu peste o sută cincizeci de ani în urmă în „Deşteaptă-te, române!”, trebuie să o socotim încheiată. Acum se pune răspicat problema ca în condiţiile europenizării şi a mondializării, rămânând stăpâni pe conştiinţa de neam, să devenim parteneri egali la bunurile şi frumuseţile întregii lumi. Iar pentru aceasta, câte mai avem de făcut!
Eminescu scria la 1876:
„Cinci sute de ani din viaţa noastră a fost o luptă necurmată, cu toate acestea astăzi, după ce Europa ne-a dat douăzeci, numai douăzeci de ani de pace, în ciuda zguduirilor bolnăvicioase prin care am trecut chiar şi în această vreme, astăzi ieşim la iveală ca un popor întinerit şi plin de putere proaspătă. Nu cerem de la lume decât putinţa dezvoltării pacinice, nu voim decât să putem fi un strat de cultură în această parte a Europei, nu stăruim decât ca popoarele de la apus să se încredinţeze că interesele noastre sunt identice cu ale civilizaţiunii şi că suntem un popor vrednic de misiunea ce ni se cuvine”.
La numărul de aproape opt milioane din comunităţile istorice sunt enorm de mulţi români, mai ales după 1990, în întreaga lume.
Cultura românească este aceeaşi, ca şi limba, ca şi credinţa noastră ortodoxă, oriunde în cele patru zări, pretutindeni în lume acolo unde există suflet de român. Este deci unică pentru toţi românii, indiferent unde trăiesc şi creează ei. Iar literatura extrateritorială face parte din literatura română, chiar dacă, din raţiuni de punere în circulaţie a operei, uneori scriitorii români din afara graniţelor scriu în altă limbă decât cea maternă. Există un singur neam românesc, de 35 de milioane de suflete de români, aromâni, meglenoromâni, istroromâni şi de originari din România, din care 13 milioane trăiesc peste hotarele de astăzi ale ţării. Trăiesc în comunităţile istorice („România - ţară înconjurată de români", cum spunea Nicolae Iorga): patru milioane în Basarabia, peste un milion în Ucraina, Rusia şi ţările ex-sovietice, un milion în Voievodina, Valea Timocului, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Croaţia şi cam tot atâţia, în principal aromâni, vlahi, macedoneni, fârşeroţi (sau purtând alte nume, date de ei, după locurile în care trăiesc sau de popoarele în mijlocul cărora se află) în întreaga Peninsulă Balcanică. La aceştia se adaugă câte circa un milion în ţările mari ale Europei - Italia, Spania, Germania, Franţa, câteva sute de mii în celelalte ţări europene şi mult peste un milion în întregul spaţiu american. Mulţi români trăiesc în zone îndepărtate ale lumii, în Noua Zeelandă, Australia, China, Japonia, Anctartica.
Dintre aceştia, toţi cei care fac cultură, artă, literatură, fac cultură, artă şi literatură românească, pentru că prin obârşii ei sunt români şi au o moştenire etnică şi culturală românească. Paradoxal, mulţi dintre originarii din România, în special evrei şi saşi scriu în limba română şi vorbesc în familie limba! (Un exemplu care confirmă spusele noastre: arheologul evreu care pretindea că a descoperit mormântul lui Iisus, Simcha Jacobovitz, născut în Israel, într-o familie de evrei emigranţi din România, a răspuns în limba română întrebărilor puse de jurnaliştii români!)
La mai bine de 13 milioane de români de pretutindeni există peste 2000 de lăcaşuri de cult, 600 de asociaţii şi organizaţii, 280 de publicaţii, 26 de posturi de radio şi televiziune. După aprecierea conducătorilor comunităţilor româneşti, în lume, în momentul de faţă creează circa 2000 de scriitori de limbă română, aceştia, în mod evident preiau şi dezvoltă direcţiile şi tendinţele literare româneşti, dar le pun în operă în funcţie şi de specificul local, de nevoile culturale ale publicului din comunitatea în care trăiesc, creând valori autentice care fac parte din istoria literaturii române .
Dimensiunea culturii româneşti nu poate fi percepută la adevăraţii ei parametri fără toate contribuţiile românilor de pretutindeni. Pentru progresul şi permanenţa culturii româneşti de dincolo de fruntarii. România are aceeaşi responsabilitate ca şi faţă de cea dinlăuntrul hotarelor, pentru că aceste două aspecte formează împreună spiritualitatea românească. Alte ţări fac mult mai mult pentru păstrarea şi dezvoltarea etniei lor în lume. Noi nu facem destul, iar în unele cazuri nu acţionăm deloc. Din păcate, până în acest moment nu există o publicaţie sistematică, gen magazin, dedicată acestei problematici, televiziunea şi radioul public nu reflectă metodic şi constant problemele culturii, limbii, credinţei românilor de pretutindeni, nu facilitează cunoaşterea reciprocă a lor. Această menire şi-a asumat-o Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni care continuă, după cinci decenii de la asasinarea lui Nicolae Iorga, preşedintele ei cel mai activ, activitatea de susţinere a comunităţilor româneşti, înfăptuind legături în întreaga lume, culminând anual cu Congresul Spiritualităţii Româneşti, întrunit cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al Primăriei Alba Iulia. Considerăm că este necesară instituţionalizarea acţiunilor pentru a se asigura românilor de pretutindeni şansa de a-şi păstra identitatea culturală şi de a contribui, după măsura talentului lor, la edificarea culturii şi literaturii naţionale.
În această bătălie continuă pentru păstrarea conştiinţei românităţii, atât din comunităţile istorice cât şi din toate ţările de pe mapamond. Ar trebui ca întreaga cultură românească să-şi strângă rândurile şi să-şi ofere obolul unitar şi tranşant. Nu o face întotdeauna şi în orice caz nu sistematic. Doar câteva organizaţii au tăria de a-şi susţine răspicat punctul de vedere şi de a acţiona practic pentru promovarea şi dezvoltarea virtuţilor românităţii. Între acestea, puţine, începând din anii renaşterii idealului de recunoaştere a unităţii românităţii, de după 1990, unul dintre locurile distincte, îl ocupă Fundaţia „Scrisul Românesc” Craiova, împreună cu cărturarii din Bănie în frunte cu Tudor Nedelcea.
Punând bazele unei serii fără egal, Românii Uitaţi, cărţile apărute în acest adevărat ciclu naţional de cultură şi educaţie întăresc conceptul şi asigură perpetuarea neamului în pofida tendinţelor tot mai aprinse de deznaţionalizare în anumite zone în care se află un număr masiv de români. Publicarea unor lucrări fundamentale în această serie, ca şi a unor cercetări speciale, la zi, asupra problemelor, face ca specificul românesc să rămână ca acel „foc viu” din tradiţia neamului.
Cu toate piedicile şi opreliştile, această colecţie a readus în actualitate studiile, aproape toate studiile! privind românitatea, cunoaşterea fraţilor noştri de pe ambele părţi, din stânga şi dreapta Dunării, până în Istria, Adriatica, Megleu, Macedonia, Grecia şi Turcia. Numele cele mai rezonante, mulţi dintre ei fiind aromâni, alţii ajungând membri ai Academiei Române, sunt restituiţi prin valorile lor cărturăreşti în domeniu: Theodor Capidan, George Murnu, Ion Maiorescu, Ion Neniţescu, Teodor Burada, C. Burileanu, deschid calea celor „uitaţi” chiar astăzi şi care fac fală culturii româneşti din Basarabia, Bucovina, Valea Timocului, Voievodina şi din alte zone ale Balcanilor. Astfel, la numele de mult consacrate, se adaugă mari creatori şi cercetători din spaţiul romanităţii de azi şi în acest cadru enumerăm doar câteva nume: Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Gheorghe Zbuchea, Tudor Nedelcea, Dan Lupescu, Ovidiu Ghidirmic, Diana Nedelcea-Cotescu, Gabriela Rusu Păsărin, Cornel Rusu, Petre Gigea Gorun, Ilarie Hinoveanu.
În completarea generoasei idei, Tudor Nedelcea a propus şi a realizat volumul care ni se înfăţişează ochilor. Este o carte de românitate şi latinitate. Ea vine după ce, în anul trecut, când s-au împlinit 1900 de ani de la încheierea Războaielor Romano-dace şi odată cu aceasta începutul naşterii neamului românesc, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni a organizat în cadrul unor manifestări de răsunet aşezarea unor Plăci Memoriale în treizeci de localităţi din Ţară şi în Italia, Serbia, Republica Moldova, Bucovina precum şi apariţia unor cărţi şi a medaliei şi insignei jubiliare.
În acest volum sunt publicate studii solide elaborate de personalităţi care au la activ cercetări şi cărţi de răsunet, dar şi ale celor care se încumetă să desţelenească terenul, aceştia devenind specialiştii de mâine în domeniu.
Aria de preocupări este extraordinară, de la identităţile etnice în preistorie şi începutul creştinării prin misiunea Sfântului Apostol Andrei şi ctitoriile lui Matei Basarab la dreapta Dunării, la Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940 şi de la Războiul din 1877-1878 la aspiraţiile comune ale României şi Bulgariei odată cu integrarea în Uniunea Europeană.
Se constituie astfel un fel de istorie a zonei sud-dunărene cu distincţii necesare în cercetări zonale, în probleme etnice, etnografice, folclorice, onomastice, ale ortodoxiei, în cultură, artă sport şi alte domenii.
Avem convingerea că, în acest chip, se aşează încă o cercetare solidă pentru deplina cunoaştere şi înţelegere a românităţii balcanice şi se sprijină procesul de aderare şi a altor state din zonă la Uniunea Europeană.
VICTOR CRĂCIUN
preşedinte al Ligii Culturale pentru
Unitatea Românilor de Pretutindeni [Începutul paginii]
|
