Preşedintele României Traian Băsescu în timpul recentei sale vizite la Cladova a spus că „încercăm să ne convingem într-un mod amical prietenii din Serbia că minoritatea română din ţara dumneavoastră trebuie să se bucure de toate privilegiile pe care le au sârbii în România; înainte de toate, mă refer la păstrarea limbii, culturii şi libertăţii religiei, ceea ce obligă minoritarii să fie cetăţeni loiali ai ţării în care trăiesc”.

   Absenţa oricărei reacţii în presă la o nemulţumire clar exprimată a preşedintelui României faţă de poziţia vlahilor / românilor în răsăritul Serbiei este foarte surprinzătoare. Oricine interesat de relaţiile internaţionale ale ţării noastre poate observa că aceasta este esenţa declaraţiei sale. Cei care au citit documentul raportorului special Jurgen Herrmann, cât şi rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 1 octombrie 2008, ştiu că este o atitudine negativă fără dubiu faţă de discriminarea Bisericii Ortodoxe Române nu numai în ţara vecină, ci de asemenea şi la nivel internaţional. Ministerul Religiei condiţionează înregistrarea acestei biserici de acceptul Bisericii Ortodoxe Sârbe şi refuză permiterea activităţii protopopiatului BOR conform deciziilor proprii, restrângând morţiş lucrul BOR doar la regiunea Banatului.

   În lipsa atenţiei publice a presei, organele administraţiei sunt tot atât de mult responsabile de absenţa unei cunoaşteri a orientării religioase şi etnice a populaţiei din răsăritul Serbiei. Datele despre asemenea caracteristici n-au fost colectate de recensământ pe baza unui caracter opţional al întrebărilor, ce să permită un grad de disecţie a clasificării utilizate. Recensământul nu se desfăşoară cu scopul de a stabili câţi credincioşi au Bisericile Ortodoxe Sârbă şi Română. Datele serioase despre aceştia reprezintă prima condiţie pentru a progresa în soluţionarea problemei.

   Ministerul Religiei n-are nici un motiv de a nu direcţiona o parte din fondurile destinate finanţării organizaţiilor neguvernamentale şi comunităţilor religioase spre o cercetare care să ajute îndepărtarea tuturor dubiilor. Din moment ce aceasta este o expertiză, este clar de înţeles că pentru implementarea sa Ministerul ar trebui să-şi selecteze partenerii dintre cei în care are cea mai mare încredere şi cu care îşi împarte cele mai asemănătoare orientări ale programului.

   Singura obligaţie faţă de cetăţeni ar fi disponibilitatea publică deplină a metodei de cercetare şi a rezultatelor.

18 august 2009                                       Din partea Centrului pentru Dezvoltarea Societăţii Civile,

                              Vladimir Ilici,

                            director executiv